O bună parte din acțiunile umane sunt determinate de recunoașterea eforturilor și a rezultatelor muncii. Absența recunoașterii contribuțiilor personale constituie cel mai important factor inhibitor la adresa calității activității și dorinței de a o desfășura.

În sectorul public de sănătate există o categorie de persoane care se străduiesc de ani buni (în unele cazuri deja de două decenii) pentru a schimba calitatea vieții profesionale a lucrătorilor din sănătate. Este vorba de liderii sindicali.

Atunci când utilizăm expresia lider sindical ne referim atât la această funcție, cât și la multitudinea categoriilor de funcții eligibile specifice activității sindicale, cum ar fi: delegat sindical, ofițer sindical, activist sindical, reprezentant sindical… . Pentru a înțelege aceste referințe vom utiliza alternativ diferitele denumiri.

Contrar legendelor urbane, doar o mică parte dintre aleșii sindicali beneficiază de o formă de recompensă materială a eforturilor depuse. Cel mai adesea (în rarele cazuri în care ele există) recompensele financiare au un caracter mai curând simbolic. Deoarece valoarea recompenselor financiare este intens dependentă de context, creșterea nivelului veniturilor salariale în sănătate a determinat un efect paradoxal asupra valorii percepute (și reale) a recompenselor financiare acordate puținilor aleși sindicali. În aceste condiții putem considera că cca. 90% dintre aleșii sindicali desfășoară activități cu caracter voluntar, sacrificând din timpul personal (și din cel alocat vieții de familie) o bună parte.

Alături de sentimentul efectuării unui serviciu util societății desfășurarea activităților specifice reprezentanților sindicali este stimulată și de recunoașterea importanței comunitare (în comunitatea angajaților) a eforturilor prestate și sacrificiilor personale făcute.

În măsura în care angajații din sănătate nu reușesc să observe contribuțiile și eforturile reprezentanților sindicali, ratând recunoașterea activităților și rezultatelor beneficie tuturor, factorii generali de inhibiție a implicării sindicale ajung să fie amplificați de nerecunoștința lucrătorilor. Consecința o constituie ponderea din ce în ce mai redusă a profesioniștilor din sănătate care doresc să se implice în activitățile sindicale. Ea este dublată de reducerea numărului de angajați care înțeleg să sprijine acțiunile sindicale prin intermediul calității de membru de sindicat.

Capacitatea de-a reprezenta interesele angajaților din sănătate depinde de dorința de-a face acest lucru, de competențele în domeniu, și de un set de abilități sociale.

În contextul modificării rapide de valori prin care trece societatea noastră tot mai puține persoane doresc să îndeplinească atribuțiile specifice calității de reprezentant sindical ales. Principalul motiv îl constituie diferența tot mai mare dintre rol și status: în timp ce responsabilitățile se află în continuă creștere, recunoașterea socială este în continuă scădere.

Chiar dacă domeniul sanitar deține deja un procent mare de persoane cu abilități sociale, generate pe fondul obișnuinței de-a interacționa cu oamenii, imaginea negativă a funcțiilor de reprezentate (creată intenționat, în cadrul bătăliei ideologice dusă împotriva acestei dimensiuni sociale) face ca implicarea acestor persoane în astfel de activități să fie tot mai rară.

Crearea competențelor necesită o durată foarte mare de formare. Contrar folclorului urban, exercitarea calității de lider sindical la nivelul optim al ei constituie de fapt o profesie de sine stătătoare, extrem de complexă, ce presupune deținerea/însușirea unor seturi de competențe dintr-un număr mare de domenii diferite.

La toate acestea în cazul profesiilor medicale se adaugă o a patra cauză de reducere a numărului celor dornici și capabili să reprezinte angajații din sănătate: atracția exercitată de funcțiile din organismele profesionale. Din cauza faptului că organismele profesionale sunt de fapt instituții ale statului, fiind finanțate printr-o contribuție obligatorie, funcțiile din cadrul lor au un grad foarte mare de stabilite combinat cu nivel foarte mic al solicitărilor. În timp ce funcțiile sindicale sunt dependente de reușită (în absența reușitelor membrii de retrag, odată cu ei dispărând și funcția), cele din organismele profesionale au nivel mare de asemănare cu statutul de bugetar pe perioada mandatului.

Consecința esențială o constituie raritatea persoanelor capabile să reprezinte în mod efectiv interesele angajaților. Ceea ce înseamnă că Apărătorii Profesioniștilor din Sănătate sunt din ce în ce mai rari. Raritatea reprezentanților determină diminuarea drepturilor celor reprezentanți.

Prin intermediul Paginii de Onoare a Apărătorilor Profesioniștilor din Sănătate (POAPS) dorim să construim cadrul general de recunoaștere a eforturilor și sacrificiilor reprezentanților angajaților din sănătate. Deoarece putem să evaluăm calitatea activității desfășurate doar pentru persoanele care fac parte din Comunitatea Solidaritatea Sanitară în această pagină este vorba, deocamdată, despre liderii Solidarității Sanitare. Un argument în privința relevanței suplimentare a acestei abordări îl constituie faptul că dezvoltarea organizației (FSSR) și a Comunității Solidaritatea Sanitară reprezintă o formă de contribuție la reușita reprezentării lucrătorilor din sănătate.

Invităm toți angajații din sănătate să-și exprime opiniile și aprecierile față de reprezentanții prezentați în cadrul POAPS! Prin intervențiile lor au posibilitatea să valideze ierarhia existentă sau să o reașeze, fiind posibilă inclusiv propunerea unor noi persoane. Lista persoanelor care merită aceste forme de apreciere este deschisă atât în privința contribuțiilor anterioare cât și, mai ales, a celor viitoare.

Acesta este un loc al recunoașterii activității celor care își sacrifică o bună parte din timpul și viața lor în interesul profesioniștilor din sănătate.