Președinte al Sindicatului Solidaritatea Sanitară din Botoșani

Vicepreședinte Departament Asistente Medicale în cadrul Federației „Solidaritatea Sanitară” din România

Foto

Vizualizări profil

1082

Contribuție

Este membru al Comunității „Solidaritatea Sanitară” din anul 2012, înființând un sindicat „Solidaritatea Sanitară”. Din anul 2016 ocupă funcția de vicepreședinte al FSSR.

Este liderul uneia dintre organizațiile cu un nivel foarte mare de aderență la valorile FSSR, inclusiv din perspectiva structurilor funcționale. S-a implicat în susținerea și acțiunile federației, dezvoltarea organizației de bază, ajutând în mod direct la dezvoltarea federației. Îl caracterizează determinarea, conștiinciozitatea, discernământul, disponibilitatea, flexibilitatea, inițiativa, responsabilitatea. A demonstrat competențe de negociere, argumentare juridică, comunicare, gândire strategică.

Daniel Bulboacă a devenit principala portavoce a federației la ultimele serii de proteste, dovedind competență în a striga public aspirațiile membrilor și a mobiliza participanții la manifestarea publică a nemulțumirii.

5 3 voturi
Evaluare contribuție
guest
0 Mesaje
Inline Feedbacks
Vizualizează toate mesajele

Info proiect

Prin intermediul Paginii de Onoare a Apărătorilor Profesioniștilor din Sănătate (POAPS) dorim să construim cadrul general de recunoaștere a eforturilor și sacrificiilor reprezentanților angajaților din sănătate. Deoarece putem să evaluăm calitatea activității desfășurate doar pentru persoanele care fac parte din Comunitatea Solidaritatea Sanitară în această pagină este vorba, deocamdată, despre liderii Solidarității Sanitare.

Mai multe informații despre acest proiect puteți găsi aici.

Vă invităm să accesați și Cartea de Onoare a Prietenilor Sănătății (COPS.ro), alcătuită pe baza celor mai semnificative contribuții la creșterea calității vieții profesionale a lucrătorilor din sănătate.

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România: 20 de ani de inovare, acțiuni bazate pe dovezi și reușite sindicale.

Copyright © 2022 F.S.S.R Un proiect al Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” susținut de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România