Președinte al Sindicatului Solidaritatea Sanitară din Direcțiile de Sănătate Publică din România

Consilier federal Comisia DSP în cadrul Federației „Solidaritatea Sanitară” din România

Foto

Vizualizări profil

1448

Contribuție

Este alături de FSSR începând cu anul 2005 și până în prezent, deținând calitatea de membru al BEX-ului. Este liderul „Sindicatului Solidaritatea Sanitară” din Direcțiile de Sănătate Publică din România.

Este una dintre persoanele care a manifestat o convingere constantă în valorile organizației. A susținut federația de-a lungul întregii perioade cu competențele deținute și s-a implicat activ în activitățile acesteia. A susținut primele cercetări desfășurate de organizație, atunci când nimeni nu acorda atenție acestui tip de demersuri, fiind una dintre persoanele care înțelege importanța CCDSS[1].

De-a lungul activității a dovedit capacitate de reziliență, asertivitate, diplomație. Dovedește o bună cunoaștere a sistemului de sănătate publică, străduindu-se să se instruiască continuu.

Chiar dacă decența îl împiedică deseori să-și facă loc în tumultul dezbaterilor, reușește să-și exprime punctul de vedere pe alte căi, excelând în elaborarea și prezentarea scrisă a ideilor și argumentelor. A prezentat în cadrul conferințelor și întâlnirilor FSSR numeroase teme, în calitate de expert, într-o serie întreagă de domenii.


[1] Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”

4.3 6 voturi
Evaluare contribuție
guest
0 Mesaje
Inline Feedbacks
Vizualizează toate mesajele

Info proiect

Prin intermediul Paginii de Onoare a Apărătorilor Profesioniștilor din Sănătate (POAPS) dorim să construim cadrul general de recunoaștere a eforturilor și sacrificiilor reprezentanților angajaților din sănătate. Deoarece putem să evaluăm calitatea activității desfășurate doar pentru persoanele care fac parte din Comunitatea Solidaritatea Sanitară în această pagină este vorba, deocamdată, despre liderii Solidarității Sanitare.

Mai multe informații despre acest proiect puteți găsi aici.

Vă invităm să accesați și Cartea de Onoare a Prietenilor Sănătății (COPS.ro), alcătuită pe baza celor mai semnificative contribuții la creșterea calității vieții profesionale a lucrătorilor din sănătate.

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România: 20 de ani de inovare, acțiuni bazate pe dovezi și reușite sindicale.

Copyright © 2022 F.S.S.R Un proiect al Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” susținut de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România